Arhiva etichetelor: focul lui sumedru

dsc08693

Focul lui Sumedru s-a aprins și în acest an la Școala George Topârceanu

Miercuri seara, curtea școlii noastre s-a umplut de veselia celor care, ca în fiecare an, s-au întâlnit aici, pentru a celebra îndrăgita tradiție populară, veche de mii de ani, Focul lui Sumedru.

dsc08693

În popor, în seara de 25 spre 26 octombrie, cea dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se ardeau resturi vegetale, în semn de purificare şi protecţie. Peste focuri sar copiii sau tinerii, să fie sănătoşi, să se căsătorească, iar oamenii pun cărbuni în livadă ca să rodească pomii. Tot atunci, femeile dau copiilor nuci, mere, struguri, prune uscate. Legendele spun că dacă în anul respectiv există un belşug de gutui şi nuci, atunci iarna va fi grea. Sâmedru este considerat patronul păstorilor şi în această zi se celebrează practic moartea şi renaşterea lui.

Simbolistica acestui obicei e legată de evoluția calendaristică a naturii, de faptul că viaţa vegetală se retrage toamna în pământ, care de acum începe să se răcească, pregătindu-se pentru perioada de iarnă. Ca urmare a acestei credinţe, s-a născut datina de a face focul lui Sumedru, practică ce are semnificaţia întârzierii toamnei, adică să dea căldură pământului care trece spre sezonul rece.

3

Elevii Școlii George Topârceanu, cadrele didactice, copii din cartier, părinți și reprezentanți ai autorităților locale, care s-au îngrijit de logistică și de siguranța noastră, s-au strâns în jurul focului, unde s-au împărțit, după tradiție, covrigi, mere și multe, multe dulciuri, capitol la care a contribuit, cu generozitate, Asociația de Părinți a școlii noastre.

dsc08642 dsc08654 dsc08660

dsc08725 dsc08721 dsc08718 dsc08707 dsc08705 dsc08702 dsc08691 dsc08675 dsc08671 dsc08670 dsc08667 dsc08665 dsc08658 dsc08656 dsc08655 dsc08653 dsc08651

dsc08722 dsc08680 dsc08663 dsc08646 8-1 dsc08727

Ca de obicei, la Focul lui Sumedru, în curtea școlii se reîntâlnesc cu bucurie foști elevi și profesori ai Școlii George Topârceanu.

dsc08686 dsc08728

Elevii și-au demonstrat abilitățile practice decorând școala cu dovleci scobiți savant, cu desene, aranjamente și picturi de sezon.

dsc08637 dsc08634 dsc08639 dsc08731

dsc08632

dsc08729

 

Secvențe video eveniment: